Site icon

Aleea de Tâmpa devine exclusiv pietonală. Autocarele vor fi mutate în Bartolomeu, iar autoturismele nu vor mai avea acces

În următoarele săptămâni, de pe aleea de sub Tâmpa vor dispărea autocarele. Acesta este un prim pas, pentru că municipalitatea brașoveană are în plan închiderea totală a circulației rutiere pe aleea de sub Tâmpa. „Zona va deveni  o zonă de promenadă, în care să se desfășoare evenimente culturale, târguri, festivaluri, concerte”, a anunțat primarul Brașovului, George Scripcaru.

Turiștii nu vor mi putea fi debarcați pe străzile din Centrul vechi  

Noua parcare pentru autocarele care aduc turiști în Brașov va fi lângă terminalul RATBV de la Stadionul Municipal, unde au început deja lucrările de amenajare. Acolo, se vor asigura toate condițiile necesare, pentru că se va instala sistem de iluminat și grupuri sanitare.

De asemenea, în Livada Poștei se va amenaja o zonă de debarcare a turiștilor. Practic, autocarele nu vor mai avea voie să oprească pe strada Mureșenilor, pe George Barițiu sau pe Bulevardul Eroilor, așa cum se întâmplă acum, pentru a lăsa sau a lua grupurile de turiști. „După ce vor fi terminate toate lucrările, turiștii vor fi debarcați în Livada Poștei, de unde pot merge pe jos sau cu autobuzul turistic în centrul vechi al orașului. După ce lasă pasagerii, autocarele vor merge în parcarea de la Stadionul Municipal și vor reveni în Livada Poștei când trebuie să preia turiștii”, a explicat George Scripcaru. Acesta a estimat că lucrările pentru amenajarea parcării de autocare de la Stadionul Municipal și a celei de la Livada Poștei vor dura câteva săptămâni.

 

Exit mobile version