Site icon

Autostrada Comarnic – Brașov, gata în 2023? Pentru sectorul București-Brașov, Comisia Națională de Prognoză estimează venituri de 2,1 miliarde de euro, până în 2043

Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a lansat licitația pentru  atribuirea unui contract de parteneriat public-privat pentru realizarea obiectivului „Autostrada Ploieşti- Brașov”, în valoare de 1.360.000.000 euro.  Conform licitației, partenerul privat va acoperi 75% din costurile investiției, iar statul român va suporta 25% din valoare.  Reprezentanții  CNSP estimează că în anul 2019 va fi semnat contractul, iar autostrada va fi gata în anul 2023.

În documentația de atribuire disponibilă pe platforma electronică de achiziții publice (SICAP) se arată că sumele investite de cele două părți vor fi recuperate din taxa de utilizare a autostrăzii. Acesta taxă va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcurși este limitată la 6,3 euro fără TVA, şi poate  fi supusă indexării la data de  1 martie a fiecărui an cu rata de creştere a  salariului mediu net din anul anterior. De asemenea, pentru un vehicul din categoria LGV se va plătește, pentru fiecare 100  km autostradă, suma de 8,82 euro fără TVA , iar pentru un HGV şi un Bus va fi achitată suma de  12,6 euro, fără TVA/100 km.

Conform calculelor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, pentru perioada 2023 – 2043 pentru  autostrada Ploieşti – Braşov (Cristian) încasările minime rezultate numai  din taxa de utilizare a autostrăzii pe acest sector vor fi de aproximativ  1,375 miliarde euro. Aceasta poate creşte datorită indexărilor anuale,  creşterii traficului, şi nu în ultimul rând finalizării etapelor de proiectare şi  construcție mai devreme decât în 48 luni.  De asemenea, din încasarea taxei pentru segmentul Bucureşti – Ploieşti, pentru perioada 2019 –  2043, specialiștii comisiei estimează venituri de aproximativ 750 milioane euro. „Valoarea minimă totală obținută numai din taxa de utilizare a  autostrăzii Bucureşti – Braşov (Cristian) pentru perioada 2019 – 2043  este estimată la suma de 2,125 miliarde euro”, se arată în analiza CNSP.   

 

Exit mobile version