Site icon

Avarie la Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român. Nu se eliberează cazierul nicăieri în România

Conform unei informări din partea Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS a suferit o avarie, în urma unei fluctuaţii de tensiune care a afectat serverele, în prezent fiind nefuncţional.

„O echipă de specialişti lucrează pentru repornirea sistemului şi rezolvarea problemei în cel mai scurt timp. Până la remedierea situaţiei, cetăţenii nu pot obţine certificate de cazier judiciar”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.

De asemenea, pe durata defecţiunii, se pot depune cereri pentru eliberarea cazierului judiciar, documentele urmând a fi eliberate după rezolvarea avariei.   

**

Tot la nivelul unor direcții și instituții subordonate  MAI, unele probleme legate de soft au fost și la Evidența Persoanelor, ceea ce a făcut ca la unele servicii locale comunitare de evidență a persoanelor, așa cum este cea din municipiul Brașov, cărțile de identitate să fie eliberate abia după 15 zile, față de 3-5 zile cum se întâmpla în mod normal. 

Exit mobile version