Site icon

Cetățuia Brașovului rămîne închisă. Statul Român ia în calcul să o dea Inspectoratului pentru Situații de Urgență

Cetățuia Brașovului va mai rămâne înschisă pentru un timp întrucât situația sa juridică, ce se dispută de aproape trei ani deja, nu a fost clarificată încă. Totuși, există informații conform cărora, monumentul, pe care instanța l-a acordat Statului Român, poate ajunge la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.  Cel puțin aceasta este una dintre informațiile pe care primarul Brașovului le are la dispoziție.

„Procesul pentru proprietatea asupra monumentului este încă pe rol. Termenul de pronunțare nu a fost comunicat încă“, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru. „Noi ne-am exprimat disponibilitatea de a prelua monumentul. Avem în plan restaurarea Cetăţuii şi includerea în circuitul turistic. Încă nu am primit nici un răspuns din partea Ministerului Finanţelor. În schimb, au apărut informaţii că Ministerul Finanţelor avea în plan să predea monumentul Ministerului Culturii, care ar trebui să îl restaureze şi să îl valorifice. Apoi, tot neoficial, am auzit că Ministerul Finanţelor ar fi luat în calcul să predea Cetăţuia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Ar fi o situaţie cel puţin ciudată. Am fi în situaţia de a avea «pompierii din Cetăţuie»”, a precizat primarul Braşovului. 

Statul Româna devenit proprietarul Cetățuii în acest an, când instanța a pronunțat în acest sens o hotărâre executorie. Această hotărâre vine în urma unui proces pornit în 2015 de municipiul Brașov, reprezentat de Primărie, care și-a manifestat disponibilitatea de a lua în administrare monumentul, pentru a-l reabilita și a-l reintroduce în circuitul turistic. Procesuo pentru Cetățuie continuă la Înalta Curte de Casație și Justiție după ce SC Aro Palace SA a contestat decizia Curții de Apel Brașov.

Totuși, având în vedere că această decizie este una executorie, legal Cetățuia de pe Dealul Straja este în proprietatea Statului Român (reprezentat de Ministerul Finanțelor), care de altfel s-a și înscris, de anul trecut, în Cartea Funciară, ca proprietar provizoriu.

Exit mobile version