Site icon

Din 15 octombrie, brașovenii pot depune cereri pentru ajutorul la încălzire. Cine are dreptul la această facilitate

Începând din 8 octombrie, formularele pentru obținerea ajutoarelor la încălzire pot fi ridicate de la Direcția de Asistență Socială a municipiului Brașov, de luni până vineri între orele 8.30 – 15.30 sau pot fi descărcate de pe brasovcity.ro.  

De asemenea, de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov, dasbv.ro pot fi obținute informații despre:

Cererile însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de către membrii acesteia se vor depune începând cu data de 15 octombrie 2018 la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov, din Str. Panselelor nr.23, conform următorului program: luni, marţi, miercuri, vineri: 08,30-16,30 şi joi: 08,30-18,30.

Ajutoarele la încălzire sunt acordate și în acest an, familiilor şi persoanelor singure, cetăţeni români sau străini cu domiciliul sau, după caz, reşedinţa în Municipiul Brașov, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie, dar și în funcție de sistemul de încălzire a locuinței utilizat: gaze naturale, energie termică, energie electrică, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. 

Astfel, Consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi 1082 lei în cazul persoanelor singure.

Consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 615 lei.

Orice modificare privind numărul de membri sau venitul realizat se comunică printr-o nouă cerere care va avea atașate actele care justifică solicitarea de modificare.

Exit mobile version