Votul pe listele suplimentare a crescut de patru ori în Brașov, între raportările de la orele 10.00 și 16.00. Dacă în a doua zi a referendumului, la ora 10.00, când prezența la vot era sub 7%, pe listele suplimentare erau înregistrați 1.692 de alegători, la raportarea de la ora 16.00, numărul acestora a crescut de peste 4 ori, până la 7.478.
De altfel, la ora 16.00, numărul celor care și-au exprimat opțiunea la referendum a ajuns la 71.844 în județul Brașov, 10,4% dintre aceștia votând pe liste suplimentare, adică în alte secții de vor decât cele la care au fost arondați, conform adresei de reședință.
Din datele raportate la ora 16.00, topul secțiilor cu cele mai multe voturi pe liste suplimentare era următorul:
- Cincu – din 1.292 de alegători înscriși pe liste permanente au votat 120. 263 au alegători au votat pe liste suplimentare;
- Predeal – la secția de vot de la Centrul de Cultură „Mihail Săulescu“ – din 1.277 de alegători înscriși pe listele permanente, au votat 180. 210 persoane au votat pe liste suplimentare;
- Brașov – Cantina studențească din complex Memo – din 1.629 de alegători pe liste permanente, au votat 215. 100 s-au înscris pe liste suplimentare.
- Bran – la secția de votare de la primărie, din 810 alegători pe listele permanente, au votat 90. 140 au votat pe liste suplimentare;
La nivel național, cele mai multe voturi pe liste suplimentare s-au înregistrat în Municipiul București (17.193), județul Dolj (13.393), județul Cluj (12.683) și județul Bihor (12.531). (Cifrele conform raportării de la ora 16.00).