Poliției Locală Brașov a anunțat că un echipaj de la Biroul 4 Astra, aflat în zona Gemenii pentru a menține ordinea și liniștea publică a depistat la acest sfârșitul săptămânii trecute, două persoane care comercializau ciuperci în condiții improprii, fără a deține documente de proveniență a mărfii.
Cei doi vânzători și-au expus cele 60 kg de ghebe, culese dintr-o pădure de lângă Brașov, în apropierea unui supermarket. Fiecare dintre ei a fost amendat cu suma de 500 de lei, iar Poliția Locală Brașov a anunțat, de asemenea, că celor doi „li s-a aplicat măsura complementară de confiscare a mărfii, în conformitate cu Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite”.
Cei doi comercianți de ghebe au scăpat ieftin, având în vedere că, potrivit legislației, valoarea valoarea maximă a amenzii pentru persoanele fizice care vând mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de autoritățile locale este de 5.000 lei.
„Reamintim că, doar cu câteva zile în urmă, polițiștii locali de la același Birou 4 Astra au mai aplicat o sancțiune pentru aceeași faptă, unei alte persoane care expunea spre vânzare 17 kilograme de ghebe. Și cu această ocazie, Poliția Locală Brașov reiterează apelul făcut către cetățeni, să nu consume ciuperci cumpărate de la vânzătorii ambulanți sau culese din pădure, ci să le achiziționeze doar din unități autorizate”, au mai transmis polițiștii locali brașoveni.