Dintre cei 518.090 de brașoveni așteptați la urne, pentru a-și exprima opțiunea în ceea ce privește modificarea Constituției s-au prezentat la urne 0,82%. Potrivit președintelui Biroului Electoral Județean Brașov (BEJ), judecător Cătălina Nistor, la ora 10.00, la nivelul întregului județ au votat 3.643 de persoane înscrise pe listele electorale, și alte 644 care figurau pe listele permanente, numărul total de alegători prezenți la urne fiind de 4.287.
La nivel național, la aceeași oră, prezența la vot era de 0,97%, dintre cei 18.278.496 de alegători înscriși pe listele electorale votând 177.941, dintre care 29.348 la alte secții decât la cele la care erau arondați.
Pe de altă parte, în cursul dimineții, președintele BEJ Brașov a afirmat că a existat o singură problemă, președintele secției de votare de la Teliu fiind înlocuit. „Președinta acestei secții a fost înlocuită din motive obiective, soțul ei având un accident”, a declarat Nistor.