Primarul şi secretarul comunei Ticuş au încalcat legislația în vigoare în ultimii ani, întrucat şi- au plătit de la bugetul local asigurări de viață la care nu aveau dreptul în acest mod. Constatarea a fost făcută de Camera de Conturi Braşov, care a făcut o verificare în perioada iunie-iulie, ca urmare a unei sesizări depuse de un cetățean din localitate.
Erwan Joliff, cunoscut în mediul online drept Francezul din Cobor, a publicat răspunsul Camerei de Conturi Brașov, la o sesizare pe care a depus-o încă din luna mai a acestul an.
„În urma unui control efectuat la primarie Ticuș anul acesta, între 18 iunie și 25 iulie inspectori de la Camera de Conturi Brașov au identificat abuzurile comise de primarul și secretarul comunei Ticuș care, din anul 2013 beneficiază de o asigurare de viata plătită pe bugetul local și de care numai pompieri voluntari ar trebuie sa beneficieze”, susține Erwan Joliff, într-o postare pe Facebook.
Acesta a menționat că potrivit legislației în vigoare, „primarul, secretarul, viceprimarul și consilierii locali nu pot face parte din serviciul voluntar pentru situații de urgenta, în consecință nu pot beneficia nici de asigurarea care trebuie plătita pentru pompieri”.
Mai exact, în documentul transmis de Camera de Conturi Brașov Francezului din Cobor se arată că „în urma verificărilor efectuare, s-a constatat plata din bugetul local, cu nerespectarea dispozițiilor art. 18 din HG 1579/08.12.2005, pentru aprobarea Statutului personalului voluntar din serviciile de urgență voluntare, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 14 alin. (3) din Legea 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, a cheltuielilor de asigurare de viață pentru primarul și secretarul comunei Ticuș. Abaterea de la legalitate și regularitate a fost consemnată în Raportul de audit financiar nr. 1.532/25.07.2018 și valorificată prin Decizia nr. 23/24.08.2018”.
Cine este Erwan Joliff alias Francezul din Cobor
Erwan Joliff este cetățean francez care din 2004 locuiește la țara în Romania. El și-a achiziționat o casă în satul Cobor din comuna Ticuș, iar de mai mulți ani s-a implicat în tot felul de proiecte educative și de dezvoltare comunitară.
El a înființat în Cobor un serviciu voluntar de pompieri, pe care l-a finanțat din surse proprii, iar în prezent asigură intervenții în mai multe localități din jurul Ticușului.
Joliff s-a înscris în 2016 în USR, iar în urma alegerilor din această lună de la filiala județeană, el a devenit unul dintre cei 8 vicepreședinți ai organizației.