La 31 de ani de la revolta anticomunistă de la Uzina de Autocamioane Steagu Roșu, Consiliul Local Brașov a avut programată o ședință ordinară, la care au fost invitați, în semn de respect pentru implicarea în evenimentele din 1987, și trei dintre cei care au participat la revoltă. Este vorba despre Dănuț Iacob, Marius Boeriu și Iosif Farkas.
Ședința s-a vrut a fi una solemnă, după cum a spus, încă de la început primarul George Scripcaru. Doar că unii consilieri nu au înțeles că nu este suficient să îți pui costum și cravată, pentru ca ședința să fie solemnă. Așa că, în final, solemnitatea s-a cam dus pe râpă, iar întrunirea a devenit, pe alocuri, o gâlceavă.
Mai exact, solemnitatea ședinței din 15 noiembrie a Consiliului Local Brașov a ținut numai până când consilierii PSD au ales să profite de ocazia că sunt „în direct pe youtube“ și să interpeleze aproape fiecare punct al ordinii de zi. Una dintre interpelări a fost o plângere la faptul că pe pagina oficială a Primăriei Brașov, consilierii PSD sunt blocați la comentarii.
Interpelarea a venit din partea consilierului local Alexandra Crivineanu, care a anunțat că a depus o notificarea în acest sens și la Centrul de Informare pentru Cetățeni (CIC), cu „cu planșe și tot“. Alexandra Crivineanu i-a reproșat lui Scripcaru că de pe pagina oficială de Facebook a instituției au fost șterse comentariile consilierilor PSD, defavorabile primarului.
Primarul nu a oferit un răspuns la această interpelare. „Nu mă implicați în discuții de genul acesta“, a spus Scripcaru.