Având în vedere că bradul de Crăciun de anul acesta nu a reprezentat cea mai bună alegere, fiind descris de mulții braşoveni ca fiind „slim” sau, mai degrabă, o „tuia uriaşă”, reprezentanţii Regiei Locale a Pădurilor „Kronstadt“ au luat măsuri!
Ei au decis să „dreagă busuiocul” pe cât se poate, la acest moment. Astfel, miercuri, în Piaţa Sfatului a început o acţiune de „împădurire” a bradului, fiind adus un camion cu brazi mai mici. De altfel, imediat după ce a fost adus bradul cel mare (cel mai înalt din ultimii ani dar nu şi cel mai bogat…), reprezentanţi ai Primăriei au anunţat că lângă acesta vor fi amplasaţi brazi mai mici, care, la rândul lor, vor fi împodobiţi. Toate lucrările trebuie terminate până în 30 noiembrie, astfel încât, în data de 1 Decembrie să poată fi aprins iluminatul de sărbătoare.