„Iar s-a rupt poarta de gabarit de la Timișul de Sus”, a anunțat marți seara Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov. Drumarii brașoveni presupun că acesta a fost dărâmată de un transport agabaritic, care nu a respectat înălțimea stabilită prin acest portal. În urma incidentului, traficul rutier nu a fost afectat și nici nu au fost persoane accidentate.
Un incident similar s-a produs în 23 octombrie, când, drumarii brașoveni au bănuit că grinda metalică a fost dărâmată de un utilaj aflat pe o platformă, care a părăsit locul accidentului. Tot atunci a fost lansată și o ipoteză greu de acceptat: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (structura centrală în subordinea căreia se află DRDP Bșașov) a presupus că respectiva grindă metalică a fost dărâmată de vânt.