Site icon

FOTO. Primăria spune că au fost scoase 37 de utilaje pe drumurile din Brașov. Cetățenii se plâng de drumurile pline de zăpadă

În timpul primei nopți în care a nins mai  serios în Brașov, cele două firme care se ocupă de dezăpezirea străzilor din oraș au intervenit cu 37 de utilaje, care au răspândit, în total, 210 tone de material antiderapant. Această mobilizare nu a dat pe deplin rezultate, spun brașovenii, care, la fel ca în fiecare an, au reclamat calitatea carosabilului, după prima ninsoare. 

Conform Primăriei Brașov, mașinile celor doi operatori, Comprest şi Eurostrada, au acţionat  de azi-noapte, începând cu ora 1.30, după care, începând cu ora 4.00 au scos toate utilajele de deszăpezire programate.  Numărul acestora s-au redus, în special pe bulevarde şi străzile intens circulate, în perioada de trafic intens, 7.30-8.20, având în vedere că, în această perioadă, randamentul lor este scăzut şi ar crea blocaje în trafic. Începând cu ora 8.30 se acţionează din nou cu toate utilajele pe străzile principale, inclusiv cele din interiorul cartierelor.

„Până în această dimineață s-a acționat pe străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte – de ex. CD Gherea, cartierul Șchei, podurile și pasajele, drumul spre Poiana Braşov și Poiana Braşov – și, acum, a început deszăpezirea și pe străzile din interiorul cartierelor şi legăturile acestora cu străzile principale”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea. 

Cum au simțit brașovenii prima ninsoare:

Pe de altă parte brașovenii au reclamat că mașinile patinau și se împotmoleau în zăpada la primele ore ale dimineții. Probleme au fost anunțate pe Bulevadrul Griviței, pe strada Carpaților, pe Calea București (între Noua și Spitalul Județean), dar și pe Drumul Poienii (pe această arteră stratul de zăpadă de pe carosabil era mai consistent decât în oraș). 

Câte utilaje au lucrat în această dimineață, pe drumurile din oraș:

Comprest a asigurat deszăpezirea cu 22 de utilaje. Având în vedere ninsoarea abundentă, începând cu ora 6.00, s-a intervenit pentru curăţarea carosabilului cu lama şi s-a împrăştiat şi material antiderapant. Până în această dimineaţă s-au utilizat aproximativ 150 de tone de material antiderapant, stocul fiind în acest moment de aproximativ 850 de tone. La această oră, pe traseu sunt 22 de utilaje de deszăpezire, din care două acţionează pe drumul spre Poiana Braşov. Telefon dispecerat: 0268-416495. 

Eurostrada a acționat cu 15 utilaje, având în permanenţă 6 pe străzi. De asemenea s-a intervenit pentru curăţarea carosabilului cu lama şi s-a împrăştiat şi material antiderapant. Eurostrada a utilizat aproape 60 de tone de material antiderapant şi mai are un stoc de peste 300 de tone. În acest moment pe străzile din oraş sunt 6 utilaje. Telefon dispecerat: 0268-311310.

Cetăţenii pot solicita intervenția mașinilor de deszăpezire la dispeceratele celor două firme, în funcţie de zona de arondată fiecărui operator. În cazul în care solicitările lor nu sunt rezolvate, pot sesiza acest lucru Serviciului Urmărire Contracte Salubrizare şi Deszăpezire din cadrul Primăriei Brașov – tel 0268 416550, tasta 9,  int. 127, 253, 254, email:salubrizare@brasovcity.ro

Zonarea pentru deszăpezire este următoarea:

– Eurostrada: cartierele Tractorul, Bartolomeu, Stupini, zona str. Harmănului – B-dul Gării – 13 Decembrie;

– Comprest: restul orașului, inclusiv Poiana Brașov;

– Deszăpezirea tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei este asigurată de CNAIR.

 

Exit mobile version