Site icon

Modernizarea DJ 112C Hălchiu – Vlădeni trebuie finalizată în maxim un an. CJ Brașov a semnat contractul de finanțare pe fonduri europene

Drumul județean DJ112C Hălchiu – Satu Nou – Dumbrăvița – Vlădeni va fi reabilitat și modernizat până în maxim un an, comform angajamentului luat de Consiliul Județean o dată cu semnea contractului de finanțare a acestei investiții, cu fonduri europene.

Proiectul pentru modernizarea și reabilitarea DJ112C are o valoare totală de 21.840.574 lei, din care 21.807.090 lei reprezintă cheltuieli eligibile, astfel că 98% din acestea vor fi acoperite prin Programul Operațional Regional – axa 6. Contribuția proprie a Consiliului Județean, din bugetul județului va fi de 541.020 lei. 

Proiectul, care va fi desfășurat în parteneriat cu administrațiile locale din Hălchiu și Dumbrăvița, trebuie finalizat cel târziu, până la 31 octombrie 2019, conform fișei de proiect. Invervențiile au în vedere, printre altele, o amenajare complexă a drumului, prin sistematiarea elementelor geometrice și aplicarea unor îmbrăcăminți moderne, în cadrul unui sistem rutier dimensionat conform normelor, demolarea și refacerea integrală, după caz, a podurilor și podețelor situate de drumul județean. De asemenea, se vor face și lucrări de aducere a tronsoanelor de drum județean, la parametrii corespunzători clasei tehnice IV și categoria de importanță normală.

Drumul județean DJ112C are o lungime de aproape 11,67 kilometri și va lega două comunități vecine, care au în împreună 10.113 locuitori.  

Acesta este un proiect pentru care inițial Consiliul Județean Brașov a aplicat pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și a obținut o finanțare, având deja șantierul început. Ulterior însă, CJ a valorificat oportunitatea de a transfera proiectul POR, întrucât finanțarea europeană presupune o cofinanțare mult mai mică (2%), de la bugetul județului. 

 

Exit mobile version