Echipe de pompieri şi alpinişti din Braşov caută soluţii pentru a salva o barză ce a rămas, peste iarnă, în Codlea, judeţul Braşov. Ei se tem că barza ar putea să nu supraviețuiască frigului de peste iarnă.
Barza nu a plecat spre țările calde, la fel ca suratele ei, ci a rămas pe coşul de fum al unei clădiri din Codlea. Oamenii au fost îngrijorați că ar putea muri, ţinând cont de temperaturile scăzute şi de faptul că deja a căzut prima zăpadă, iar pasărea nu prea mai găseşte de mâncare. Așa că au apelat la autorități.
„Am constatat că nu putem interveni cu tehnica pe care o deţinem, nici cu alte utilaje cu lucru la înălţime nu se poate interveni, întrucât locul e foarte îngust şi nu permite accesul acestora în apropiere”, a declarat Lucian Cioacă, şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Codlea.
În aceste condiții a fost solicitat ajutorul alpiniștilor care au instalat o coardă până în vârful coşului unde este cuibul berzei, pentru a ajunge la ea noaptea, când pasărea „este acasă“, pentru că nu prea obişnuieşte să facă zboruri nocturne.
„Am făcut cale de acces cu tehnici alpinistice pentru a ajunge acolo. Speram ca seara, dacă vine barza, cu o plasă pregătită, să se lase prinsă”, a spunea ieri şi Radu Ilie, alpinist utilitar. Iar barza nu a dezamăgit. Seara, când s-a instalat în cuibul ei, a fost coborâtă de alpiniștii utilitari de la Codlea, sub ochii curioșilor din Codlea. (detalii aici).
Nu este prima dată când o barză rămâne peste iarnă, în această zonă.
„Cele care rămân, unele dintre ele, cel puţin, pot să şi ierneze, sunt cazuri tot mai frecvente în România şi în ţări din jurul nostru, din Europa. Faptul că rămân nu înseamnă că sunt bolnave, rănite, sunt exemplare normale. E greu să spunem de ce au rămas, probabil sunt nişte cauze, dar dacă au hrană suficientă, cât de cât în perioada de iarnă, pot să rămână, hrană însemnând peştişori, resturi alimentare, de la abatoare, de la gropile de gunoi”, a explicat conf. Dan Ionescu, ornitolog.