După o licitație pentru contractul de organizare a evenimentelor din decembrie, organizată cu mai puțin de o lună de datele în care acestea se vor desfășura, Primăria Brașov anunță cine sunt artiștii care vor veni în centrul orașului pentru cele 4 spectacole din această lună.
Dacă pentru 1 Decembrie, s-au anunțat de câteva zile cele două concerte „de bază“ în seara în care vor fi aprinse și luminile de sărbătoare (Detalii AICI), la sfârșitul săptămânii Primăria a venit cu detalii și despre celelalte concerte.
Evenimentul de trecere dintre ani atrage atenția, pentru că este unul… „româno-italian“
Trupa din România care va concerta, de Revelion, în Piața Sfatului este Phoenix, un nume pe care mulți brașoveni l-au primit cu deschidere. Cel de al doilea nume însă, este unul mai puțin cunoscut, dar pe care reprezentanții primăriei încearcă să îl „vândă“ „la preț de Revelion“: Ciro de Luca. Acesta este un fost carabinier italian, stabilit în România, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Contractul pentru organizarea evenimentelor din luna decembrie, în Piața Sfatului a fost atribuit săptămâna trecută pentru aproximativ 230.000 de lei, față de suma estimată de 279.650 lei.
La aceste evenimente se vor adăuga și altele, organizate pe cont propriu, de comercianții de la Târgul de Crăciun din Piașa Sfatului.
Iată programul complet al spectacolelor din luna decembrie, în Piața Sfatului:
1 DECEMBRIE 2018 – Ziua Naţională a României
B-dul. Eroilor: ora 10.30 – Ceremonial militar şi religios
Piaţa Unirii: ora 11.30 – Depunere de coroane la Monumentul Soldatului Necunoscut
Piaţa Sfatului: ora 12.00 – Spectacol folcloric dedicat Zilei de 1 decembrie cu participarea:
- Şcolii populare de Artă „Tiberiu Brediceanu”;
- Ansamblul Măgura Codlei;
- Ansamblului Ansamblul Korona de dansuri germane,
- Ansamblului Buchet de dansuri tradiționale maghiare,
- Ansamblului de dansuri greceşti Efthymos al Comunității Elene din Braşov;
- Cosmina Adam;
- Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman.
ora 17.30 – Festivitatea aprinderii luminilor festive;
Concert: Antonia şi Direcţia 5;
ora 19.30 – Retragere cu torţe pe traseul:Piaţa Unirii – str. Mureşenilor -bd. Eroilor – sediu (Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Brașov);
ora 19.40 – Foc de artificii pe de Dealul Cetăţii
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov: 19.45
- Vernisaj Expozitie „100 de supereroi în acțiune“ – Liceul „Hans Mattis–Teutsch
- ora 20.00 – Spectacolul: GALA CENTENARULUI MARII UNIRI
Dirijor: Ilarion Ionescu-Galați, Coregrafia: Nermina Damian, Dirijor cor: Leonard Boga, Prezintă: actorii Anca Florea și Demis Muraru
Soliști Opera Brașov: Mădălina Bourceanu, Cristina Radu, Asineta Răducan, Liviu Iftene
Soliști balet: Nicoleta Sasu, Dorin Mirea
Soliști Filarmonica Brașov: Florin Ionescu-Galați – vioară, Anton Niculescu – violoncel
Corul și Baletul Operei Brașov
Orchestra Filarmonicii Brașov
Participă: Filarmonica Brașov, Opera Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Uniunea Junilor din Şcheii Brașovului și Brașovul Vechi
Spectacolul se transmite în direct în Piața Sfatului
6 DECEMBRIE
Ora 17.30 – CONCERRT DE COLINDE
Grupul Vocal acapella VOCELIS
Corul Liceului de muzica T. Ciortea
Corul Camerata Vesela
Grupul ANATOLY
Ianna Novac
15 DECEMBRIE 2018
Ora 11.00 – Vine Moș Crăciun
Teatru de păpuși- Teatrul Arlechino din Brasov
Andra GOgan, Paul Bătinaș, Alexxa și Cătălina Neacșu, Maria Stroe și Sandra Stănilă
31 DECEMBRIE 2018 – REVELION
22.30 Muzică populară – Suzana și Daciana Vlad
Muzică pop – Ciro de Luca
Muzică rock – Phoenix
ARTIFICII