La ultima sesiune de atribuire, prin licitaţie a locurilor de parcare de reşedinţă, unul dintre locuri a fost atât de dorit de către locatarii unei străzi din Valea Cetăţii încât preţul lui a ajuns la 30.000 de lei. Locul respectiv de parcare se află pe strada Carpenului.
Astăzi la procedura de atribuire au participat 143 de persoane pentru cele 146 de locuri. Anul acesta, cel până acum, cel mai scump loc de parcare a ajuns la 14.000 de lei.
Aceasta a fost ultima sesiune de licitaţie pentru parcările de reşedinţă din Braşov. Locurile rămase libere vor fi atribuite de acum fără licitaţie, celor care vin şi depun o cerere, până în data de 31 decembrie, cu respectarea prevederilor din Regulamentul privind parcările rezidențiale. Aceste solicitari pot fi depuse la Centrul de Informații pentru Cetăteni, postul 11, de unde se pot obține și informații.
În acest moment în municipiul Brașov există 36.121 de locuri de parcare de reședinta pentru care este eliberat un abonament, dintr-un total de 44.306 de locuri de parcare de reședință amenajate.
Per total, Brașovul are 55.563 de locuri de parcare amenajate, de reședință și publice.