Primăria Brașov a primit o singură ofertă pentru achiziția a 26 de troleibuze noi pentru transportul public din Brașov. Singura companie care a depus ofertă până la data limită este SOLARIS BUS & COACH, din Polonia.
,,Am văzut pe SICAP că o singură firmă a depus ofertă pentru cele 26 de troleibuze, achiziționate prin POR, de MDRAP, în parteneriat cu Municipalitatea. Sper ca documentația lor să fie în ordine, iar de anul viitor să vedem aceste troleibuze circulând în Brașov. Acesta este doar primul lot de mijloace de transport ecologice, Urmează achiziția altor troleibuze, autobuze electrice și autobuze hibrid. Dacă luăm în considerare și faptul că peste 100 de autobuze puțin poluante, achiziționate de RATBV S.A., vor intra în circulație în prima parte a anului viitor, putem spune nu doar că soluția optimă de transport în Brașov este transportul în comun, ci că această soluție este și cea mai modernă și mai prietenoasă cu mediul. Cele 26 de troleibuze vor lega centrul orașului cu cartierele Astra (linia 6), Răcădău (linia 31), Tractorul (linia 2), și Triaj (linia 1)”, a declarat primarul George Scripcaru.
Troleibuzele vor fi achiziționate printr-o finanțare obținută prin Programul Operațional Regional. Valoarea eligibilă a proiectului de finanțare este de 78.100.000 de lei + TVA. Contribuția proprie a Municipiului Brașov este de 2%, respectiv 1.858.780 lei. Valoarea estimată a achiziției este de 78.000.000 de lei. Troleibuze articulate vor avea de cca. 18 m lungime;
Proiectul prevede ca aceste 26 de troleibuze să circule pe următoarele trasee (în prezent linii deservite de autobuze):
o Linia 1 (Triaj – Livada Poștei)
o Linia 2 (Rulmentul – Livada Poștei)
o Linia 6 (Saturn – Livada Poștei)
o Linia 31 (Valea Cetății – Livada Poștei)
Troleibuzele vor fi dotate cu aer condiționat, cu acumulatori suplimentari pentru a se putea deplasa pe tronsonul care nu este amenajat cu retea aeriana (Ceasul Rau – Livada Poștei – Patria) – acumulatorii se încarcă pe tronsonul cu rețea aeriană, iar captatorii de curent se vor cupla/decupla automat de la rețeaua de contact.