Cel mai scump loc de parcare rezidențială licitat vreodată în Brașov nu a fost plătit. Locul de parcare se află pe o stradă din Răcădău a ajuns să coste 30.000 de lei/an, în urma licitației organizate pe 5 noiembrie, când două persoane s-au întrecut într-o competiție „feroce“ pentru el.
Locul de parcare nr. 219 se află pe strada Carpenului din Răcădău. Persoana care a câștigat licitația avea la dispoziție 30 de zile pentru a achita suma. Această sumă trebuia achitată anual, timp de 5 ani de acum încolo, în cazul în care persoana respectivă nu se muta sau nu vindea mașina.
Având în vedere că suma nu a fost achitată, locul va fi declarat vacant, iar până la organiarea unei noi proceduri de atribuire, acolo se va putea parca gratuit. Persoana care a licitat până la această sumă și nu a plătit nu va mai putea participa la viitoarele proceduri de atribuire.
Procedura de atribuire organizată în noiembrie a fost ultima din acest an, locurile rămase libere fiind acordate la cerere, după modelul „primul venit, primul servit“. Pentru zona respectivă din Răcădău se vor mai organiza proceduri de atribuire în vara anului viitor.