Dacă la începutul lunii, Mohai Mohaci și Mihai Popa plecau din PSD în Pro România, partidul „anti-Dragnea” al lui Victor Ponta, luni, cei doi deputați s-au „întors acasă”. Anunțul a fost făcut de liderul deputaților social-democrați, Daniel Suciu, luni, în plenul reunit al Parlamentului. Suciu a precizat că Mohaci și Popa au depus cereri de reînscriere în partid.
Totuși, chiar dacă revenirea în PSD a fost anunțată în Parlament și informația a fost confirmată de PSD Brașov, prin intermediul purtătorului de cuvânt, Mihai Popa a dat de înțeles că lucrurile nu sunt încă foarte clare. Întrebat dacă a revenit în PSD el a spus că „nici nu pot să confirm, nici nu pot să infirm”.
Cei doi deputați de Brașov au plecat din PSD nemulțumiți de modul în care Marius Dunca gestionează Organizația Județeană Brașov a partidului. De altfel, cei doi au dat de înțeles că revenirea lor nu se face în orice condiții. „Zilele trecute am avut o întrevedere cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi am discutat iar despre problemele semnalate la organizaţia din Braşov şi pe care încă le susţinem. Am primit promisiuni că acestea se vor rezolva. Pentru că noi nu am renunţat nici o clipă la valorile social-democrate şi, având încredere în rezolvarea constructivă promisă de preşedintele Dragnea, am luat decizia de a ne reîntoarce în PSD”, a anunțat Mihai Mohaci, printr-un comunicat de presă.
Și Mihai Popa a precizat că revine în PSD dacă „sunt rezolvate anumite probleme“.
„Eu am făcut acest pas cu o mare strângere de inimă (plecarea din PSD), am considerat că anumite lucruri care s-au întâmplat şi se întâmplă în Organizaţia Judeţeană nu sunt conforme cu principiile după care se ghidează partidul. Sunt dispus în orice moment să mă întorc dacă sunt rezolvate anumite probleme”.