Vineri, 7 decembrie, a fost termenul limita pentru depunerea ofertelor în vederea realizării studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru sala polivalentă ce urmează a fi construită pe terenul fostului Stadion Municipal Braşov.
Potrivit Primăriei Braşov, au fost depuse 4 oferte, una din Braşov, două din Bucureşti şi una din Cluj. „În perioada următoare se va face analiza documentaţiilor depuse. Valoarea maximă a contractului este de 3.375.000 lei, fără TVA. Durata maximă de realizare a SF-ului este de 6 luni, iar durata maximă de elaborare a proiectului tehnic este de 9 luni”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Conform planului Primăriei Braşov, în viitoarea sală polivalentă se vor putea organiza competiții sportive, concerte, congrese sau alte evenimente. Capacitatea sălii va fi de aproximativ 10.000 de locuri (dintre care 500 pentru sectorul VIP), unele tribune vor fi „glisante”, iar pe pe faţadele dinspre căile de acces şi spaţiile pietonale vor fi montate panouri multimedia Led High Definition. Acestea vor fi capabile să primească semnal video sau o programare a culorii luminii.