2 Ianuarie a fost cea mai aglomerată zi pe pârtiile din Poiana Brașov. Potrivit datelor Primăriei Brașov, miercuri, 2 ianuarie a fost ziua in care S-a înregistrat ce mai mare număr de treceri prin turnichete, respectiv 32.774. Se la începutul sezonului, 8 decembrie, și pana in 2 ianuarie S-au înregistrat 425.285 de treceri prin turnichete.
În aceasta minivacanța de An nou S-au înregistrat următoarele treceri:
28 Decembrie – 30.643,
29 decembrie – 28.576,
30 decembrie – 31.372,
31 decembrie – 28.891,
1 Ianuarie – 23.972,
2 Ianuarie – 32.774.
Pe pârtia de sănius, în aceeași minivacanță, în perioada 28 decembrie – 2 Ianuarie au fost aproximativ 8.000 de turiștii.
Condițiile bune de schiat pe pârtiile din Poiana Brașov, anunță Serviciul Salvamont.
Azi în Poiana Brasov sunt -6 grade celsius, iar în Cristianu Mare sunt -10 grade celsius si este ceață. Joi funcționeaza telegondola Express, telecabinele Capra Neagra si Kanzel, telescaunele Ruia și Lupului și teleschiurile Bradu și Stadion.
Ultima cursă a instalațiilor de transport pe cablu este 16:00, iar inchiderea pâtiilor se face la jumătate de oră după, deci in jurul orei 16:40. Azi se schiază pe toate pârtiile: Kanzel, Ruia, Drumul Rosu, Sulinar, Lupului (fără “S”-ul Mare). De asemenea sunt deschise și pârtiile pentru începători Bradu și Stadion. Deoarece pe unele variante sau sectiuni de partie stratul de zăpada este insuficient, acestea fiind închise din această cauză, schiorii sunt rugați să respecte semnificația indicatoarelor “OCOLIRE”, “PÂRTIE ÎNCHISĂ”, “STRAT INSUFICIENT DE ZĂPADĂ”, “SCHIAȚI CU ATENȚIE”.