Consiliul Concurenței a sancționat şapte companii active pe piața comercializării produselor alimentare din România (3 retaileri și 4 furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 87.713.336 lei (aprox. 18,8 milioane euro).
Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației privind fixarea prețurilor între retailerii Auchan, Cora și Carrefour și furnizorii acestora, în perioada 2010-2016. În urma investigației a fost sancționată atât încălcarea regulilor naționale, cât și a regulilor europene de concurență, pentru fixarea prețurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri, se arată într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Concurenței.
Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.
Companiile sancționate sunt:
- Auchan Romania SA 36.563.004 lei (7,84 milioane euro)
- Carrefour România SA 26.995.645 lei (5,79 milioane euro)
- Romania Hypermarche (Cora) SA 12.410.834 lei (2,66 milioane euro)
- Quadrant-Amroq Beverages SRL 5.984.053 lei (1,28 milioane euro)
- Star Foods EM SRL 3.930.920 lei (843.599 euro)
- Strauss România SRL 1.785.767 lei (383.236 euro)
- Nelson Prod SRL 43.113 lei (9.252 euro)
Carrefour România SA a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii. Companiile pot depune o contestație la această amendă, în termen de 30 de zile.
Amenzile aplicate de Consiliul Concurenței se virează integral către bugetul de stat.
Aceasta este a doua investigație derulată de autoritatea de concurență, finalizată cu sancțiuni, pe piața comercializării de produse alimentare. În anul 2015, autoritatea de concurență a sancționat retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image și furnizorii acestora cu amenzi în valoare totală de aproximativ 35 milioane de euro pentru fixarea prețurilor, în perioada 2005-2009. Amenzile au fost încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Unele companii sancţionate au contestat sancţiunile Autorităţii de Concurenţă, procesele aflându-se pe rolul instanţelor.