Muncitorii care făceau săpăturile la sistemul de drenaj din Colegiului Național Unirea au descoperit în 13 decembrie niște fragmente osoase. Lucrările au fost sistate, pentru a se putea verifica materialul arheologic descoperit, iar după primele cercetări, oasele în cauză par a fi provenit dintr-o măcelărie.
Reprezentanții Primăriei Brașov au declarat că șantierul de la Colegiul Naţional Unirea nu va fi afectat de respectiva lucrare. În schimb, edilii nu vor scăpa de birocrație, pentru lucrările trebuie continuate cu supraveghere arheologică, realizată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
Direcția de Cultură a ridicat suspendarea lucrărilor
Imediat după ce au fost descoperite fragmentele osoase, în zonă a intervenit o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Primăriei, ai Poliţiei, ai Direcţiei Judeţene de Cultură, precum şi arheologul angajat de Primărie. Din primele cercetări însă, se pare că osemintele respective sunt de origine animală, mai precis de vită.
„Direcţia Judeţeană de Cultură ne-a transmis o adresă prin care am fost anunţaţi că s-a ridicat suspendarea executării lucrărilor exterioare astfel că, cel puţin din acest punct de vedere, ele se pot continua, cu supraveghere arheologică. Situaţia apărută nu ne afectează din punct de vedere al calendarului de lucru, pentru că oricum lucrările de afară erau eşalonate până în martie, din cauza vremii. În interior, intervenţiile şi amenajările continuă conform graficului stabilit“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Reprezentantul Primăriei Brașov a mai spus că „avem un contract pentru asistenţă arheologică cu Muzeul Judeţean de Istorie, care a primit şi el adresa din partea Direcţiei Judeţene de Cultură“. Muzeul a mai cerut nişte documente pentru a iniţia demersurile de la Ministerul Culturii, pentru autorizaţia de supraveghere a lucrărilor, necesară în zona respectivă. Ei au depus la Minister documentaţia, pentru a obţine cât mai devreme autorizaţia.
În 17 iulie lucrările vor fi gata
Conform Primăriei Brașov au precizat că în acest moment proiectul de modernizare a Corpului A al Colegiului Național Unirea este finalizat în proporție de 50% iar lucrările sunt în grafic. În această perioadă, cum nu se poate lucra în exterior din cauza vremii, se lucrează la spațiile interioare. Din luna aprilie se vor relua lucrările în exterior. Liftul exterior la corpul A- care va fi primul echipament de acest fel de care beneficiază o unitatea de învăţământ din Braşov, va fi montat abia la vară, ca una dintre ultimele lucrări incluse în proiect.
Lucrările de reparaţii capitale la corpul A al Colegiului Naţional „Unirea“ au început în vara anului trecut, constructorii – asociaţia formată din Construcciones DECO SA şi Eisen Land SRL, luându-şi angajamentul să finalizeze intervenţiile în 12 luni, până în iunie Lucrările costă 6,605 milioane lei, iar finanțare este asigurată integral de la bugetul local.
Lucrările presupun, printre altele, revizuirea şarpantei şi a învelitorii (ignifugarea materialului lemnos, extinderea şarpantei peste logie) şi o refacere completă a faţadei. Proiectul include şi o serie de lucrări interioare pentru suplimentarea numărului de grupuri sanitare, amenajarea de vestiare, duşuri şi grupuri sanitare pentru zona sălilor de sport, revopsirea holului de acces, înlocuirea pardoselii în sălile de clasă, reparaţii la tencuieli şi refacerea zugrăvelilor, refacerea scenei în sala festivă şi înlocuirea uşilor degradate. Cu această ocazie va fi montat şi liftul exterior care să ofere facilităţi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Corpul A al clădirii Colegiului Naţional „Unirea“ are regim de înălţime S+P+E şi 27 de săli de clasă, birouri, bibliotecă, grupuri sanitare, cabinet medical, sală de sport şi sală.