Site icon

Telescaunul Ruia, oprit după căderea unui arbore pe instalația de transport

Telescaunul Ruia nu funcționează în această dimineață, în așteptarea rezultatelor unei expertize a stării instalației, afectate de căderea unui arbore. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, „din cauza încărcării copacilor cu zapada și chiciură, un brad a căzut peste instalatia telescaunului Ruia“. „Revenim și cu rugămintea, către cei care merg în drumeții, sa fie fie atenți la copacii de lângă poteci“, a mai anunțat Sorin Toarcea. 

Potrivit Salvamont Poiana Brașov, azi, la ora 9.00 în Poiana Brașov erau -9 grade Celsius, iar în Cristianul Mare, -13 grade Celsius. Sunt în funcțiune telegondola Express, telecabinele Capra Neagra si Kanzel, telescaunu Lupului și teleschiurile Bradu și Stadion, iar pentru schiori sunt deschise pârtiile Kanzel, Ruia, Drumul Rosu, Sulinar, Lupului (fara „S“-ul Mare), precum și Bradul și Stadion, destinate începătorilor. 

Exit mobile version