În cursul zilei de ieri, reprezentanții Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov au identificat o problemă la sistemul de încălzire din cartierul Florilor. Conform informațiilor transmise de Primăria Brașov, în momentul în care s-a făcut săpătura pentru verificarea situației, s-a constatat că este vorba de o avarie importantă la rețeaua de transport agent termic din acest cartier, astfel că, marți seara, angajații SPLT au fost nevoiți sa sisteze furnizarea de căldură la 860 de apartamente din acest cartier. Miercuri dimineața vor începe lucrările de reparații și se estimează că până la ora 12.00 jumătate dintre abonați vor avea căldură în apartamente, iar până la ora 22.00 și celelalte case vor fi încălzite.