Având în vedere că de la 1 iulie 2019 expiră licențele de transport public de călători, iar în mai multe localități din zona metropolitană Brașov această activitate va fi preluată de RATBV, Consiliul Județean (CJ) va regândi toate rutele din județul nostru.
În timpul unei întâlniri organizate vineri de Autoritatea de Transport Judeţean de Persoane din cadrul Consiliului Județean Brașov cu reprezentanții Agenției Metropolitane Brașov, primarii din județ și operatorii privați de transport, vicepreședintele CJ Adrian Gabor a anunțat că în perioada următoare va fi elaborat un studiu de oportunitate privind traseele de transport din județ, mai ales pentru localitățile care nu vor fi deservite de RATBV SA.
„Trebuie să găsim soluții și pentru celelalte zone, cum sunt, de exemplu Rupea, Făgăraș, Bran – Moieciu – Fundata. În acest sens, vor realiza un studiu de oportunitate, care va arăta de ce grupe de transport este nevoie în Brașov și care sunt traseele de acoperit în cel mai scurt timp. Sperăm să finalizăm acest studiu cât mai repede, pentru că vrem ca cetățenii județului Brașov să aibă un transport de o calitate cât mai bună“, a explicat Adrian Gabor.
De asemenea, el a amintit că în timpul discuțiilor s-a pus și problema calității serviciilor oferite de operatorii privați: „Am avut această discuție comună, în care am invitat și operatorii, pentru că noi nu vrem să îi falimentăm nici pe ei, însă vrem ca serviciile de transport în Brașov să fie în primul rând în beneficiul cetățeanului. (…) Deși au fost unele reclamații din partea primarilor, sperăm ca aceste probleme să se rezolve într-un timp scurt“.
În cadrul dezbaterii de vineri, „Serviciile de transport public județean de persoane în județul Brașov” a fost discutată situația legislativă la început de an – modificarea Legii 92/2007, au fost prezentate traseele județene, dar au fost făcute și propuneri pentru noul program de transport public județean de persoane.