Fostul depou de tramvaie de pe strada 13 Decembrie ar putea fi transformat în grădiniță, pentru a deservi comunitatea din zona Tractorul, care se dezvoltă continuu în ultima perioadă.
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, spune că situația juridică a terenului s-a clarificat, acesta intrând în proprietatea municipiului Brașov, iar în condițiile în care nu se pune problema reamenajării unui depou pentru vehicule, aici ar putea fi amenajată o grădiniță. De altfel, locuitorii din Tractorul au solicitat în mai multe rânduri ca în cartierul lor, mai ales pentru zona nouă de dezvoltare, să fie create mai multe locuri în grădinițe și în creșe, pentru că aceasta este o problem cu care se confruntă de mai mult timp.
Tema de discuție a apărut inclusiv săptămâna trecută, în timpul unei întâlniri dintre reprezentanții Municipalității și localnicii din Tractorul. Atunci, pe lângă această posibilitate, primarul George Scripcaru a amintit și de propunerea unuia dintre dezvoltatorii din Tractorul, care a donat municipiului două suprafețe de teren în zona Coresi, pentru amenajarea unei creșe, respectiv a unei grădinițe, pe strada Ioan Popasu. Investiția este estimată la 3,97 milioane lei (TVA inclus).