A doua ediție a jocurilor Spartan la Brașov – „Poiana Braşov Spartan Trifecta Weekend” 2019 va fi organizată pe data de 3-4 august în Poiana Braşov, de Spartan Race România, în parteneriat cu Primăria Braşov și Asociaţia de Turism Poiana Braşov. Concursul se desfășoară pe trasee special amenajate pe domeniul schiabil Poiana Braşov și pe potecile turistice din Masivul Postăvarul.
Ca și anul trecut, vor fi organizate cele trei curse de bază Spartan (Sprint, Super şi Beast) cu cel puţin 5, 13 respectiv 20 de kilometri, cu trasee pe teren accidentat, ce trebuie parcurse pe jos de către participanţi, a anunțat Lorand Ilyes, director Spartan Race România.
Cursa de obstacole pe teren accidentat este un traseu cu o diferenţă de nivel considerabilă, care oferă o serie de obstacole de diferite tipuri, cum ar fi: târâre sub sârmă ghimpată, cățărare pe frânghie, căţărare pe diferite structuri din metal, căratul buștenilor sau efectuarea unor exerciții în apă și noroi. Participanţii pornesc în valuri, câte 250 de persoane, la interval de 30 de minute.
Participarea poate fi individuală, la diferitele categorii, sau pe echipe: Elită, Grupă de vârstă, Training Grupuri şi Open. La Finish fiecare participant primeşte un tricou şi o medalie de Finisher. Pe lângă fiecare medalie vor primi şi o parte (treime) din medalia Trifecta, iar după colectarea celor trei părţi, ce vor fi montate într-o ramă specială, va rezulta o medalie Trifecta întreagă. Cei mai rapizi din toate categoriile vor fi premiați în bani, vouchere şi diferite cadouri de la sponsori.
Înscrierile sunt deja pornite pe pagina www.spartan-race.ro. Preţul înscrierii variază între 240 și 490 lei, în funcţie de cursa aleasă şi perioada de înscriere. Membrii Training Groupurilor (grupuri spartane de antrenament, un fel de club al participanților la Spartan Race) beneficiază de reduceri între 10-30% din preţul de bază.
Prima ediție din România, apreciată de participanți ca fiind cea mai bună din Europa
În 2018, la opt ani după prima competiție, Spartan Race a ajuns șu în România, la Poiana Brașov. La start s-au adunat atunci aproape 2.600 de participanți din 25 de țări.
România a fost una dintre puținele țări din lume unde competiția a început cu un Trifecta weekend, deoarece condițiile și ambianța din Poiana Brașov au oferit un cadru bun de desfășurare a curselor participanții „spartani“. Aceasta a înseamnat că participanții au testat fiecare dintre cele trei tipuri clasice de curse Spartan: Sprint, Super și Beast. Nici micii spartani, însoțiți de părinții lor, nu s-au plictisit, deoarece și ei s-au luptat pe trasee special amenajate pentru copii, pe distanţe de 1-2 km, în diferite categorii de vârstă între 4-14 ani, unde şi-au demonstrat că sunt capabili de mult mai mult decât credeau.
Pe baza evaluării satisfacţiei participanților, evenimentul din Poiana Brașov a primit anul trecut premiul „Top NPS Score-Event” 2018, fiind cel mai apreciat eveniment Spartan din Europa.