Perioadă excelentă pentru sportiva Coronei, Mihaela Hogaş. Patinatoarea de viteză antrenată de Bogdan Stănescu ocupă locul 2 la general, după trei etape de Cupă Mondială, având 221 de puncte, fiind devansată doar de patinatoarea rusă Irina Kuznetsova, care are 250 de puncte.
„Trebuie să recunoaştem că a fost mai mult decât ne-am aşteptat. Suntem foarte multumiţi de cele trei clasări pe podium în cupele mondiale, dar mai ales de locul 2 la general. Obiectivul nostru final este Olimpiada din 2022, până atunci sperăm să avem rezultate din ce în ce mai bune şi să fim susţinuţi în drumul nostru către Jocurile Olimpice”, a declarat antrenorul Bogdan Stănescu, cel care se va îndrepta împreună cu sportivii către Inzell, pentru a pregăti ultimul concurs din sezon, şi anume campionatele naţionale, din perioada 22-24 februarie.
Patinatoarea Coronei, Mihaela Hogaş, a câştigat argintul la Helsinki- Finlanda (26-27 ianuarie 2019), bronzul la Baselga di Pine-Italia (9-10 februarie 2019) şi s-a clasat pe locul 7 la Tomaszow Mazowiecki-Polonia (24-25 noiembrie 2018). Toate clasările au fost obţinute în proba de 500 metri.