Site icon

Pesta porcină, la 30 de kilometri de municipiul Braşov. Autorităţile sanitar veterinare au intrat în alertă

Direcția Sanitară-Veterinară și de Siguranța Alimentelor Brașov (DSVSA) a anunţat prezenta pestei porcine africane (PPA) la marginea oraşului Sfântul Gheorghe, în judeţul Covasna (la 35 km de municipiul Braşov) unde au fost descoperite două de porci, iar în urma analizelor s-a stabilit că animalele aveau pestă porcină. 

În aceste condiţii, Prefectura Braşov şi Direcţia Sanitar Veterinară Braşov au luat deja mai multe măsuri de precauţie, pentru ca virusul să nu ajungă în judeţul Braşov. Totuşi, autorităţile braşovene au precizat că, deocamdată, nu se pune problema  instituirii unor  filtre între cele două județe și nici a unor măsuri drastice, precum controalele în gospodării sau uciderea preventivă a porcilor. 

Cele două cadavre au fost descoperite la groapa de gunoi de la marginea municipiului Sfântul Gheorghe, iar potrivit şefului DSVSA Braşov, Dorin Enache, pesta porcină africană a fost identificată la Sfântu Gheorghe  într-o zonă din periferia orașului, într-o comunitate săracă.

„Vineri, în jurul orei 14.30, Institutul Național a confirmat virusului PPA pe două probe trimise de la Sfântu Gheorghe, de pe două cadavre, de peste 200 kg, identificate la groapa de gunoi, care erau acolo, cel mai probabil de 3-4 zile. Pe aceste cadavre s-au sesizat unele leziuni care au dat suspiciuni de pestă porcină și din păcate în final s-a confirmat. Imediat s-a început ancheta și s-a identificat și proveniența cadavrelor – dintr-o gospodărie din zonă. S-a izolat arealul, cu ajutorul Poliției Locale și s-au luat măsuri ca boala să nu se răspândească“, a declarat dr. Dorin Enache, șeful DSVSA Brașov.  

Care este planul de măsuri al DSVSA Braşov

Exit mobile version