Elevii școlilor din Brașov vor avea parte de ore speciale de sport în week-end-uri, profesori fiind antrenorii Coronei Brașov, prin proiectul „Sportul în școli”. Prima „oră de sport” se va desfășura mâine, la Școala Gimnazială nr. 19, între orele 10.30 – 12.30. După Școala Gimnazială nr. 19, oficialii Coronei şi-au propus să organizeze astfel de evenimente la şcolile 27, 11 şi 2, urmând ca până la finalul anului şcolar, astfel de evenimente să se desfășoare în școlile din toate cartierele Braşovului.
Prin acest program, antrenorii specializaţi de la clubul Corona Braşov vor susţine ore gratuite de sport, în fiecare zi de sâmbătă din lună, în baza unui program stabilit de comun acord cu fiecare instituţie de învăţământ în parte. Aceste ore se adresează elevilor din clasele primare.
O alternativă de petrecere a timpului liber
Prin proiectul „Sportul în scoli”, susţinut de Primăria municipiului Braşov şi Consiliul Local Braşov, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Județului Brașov, Corona vine în întâmpinarea elevilor, cu o alternativă de petrecere a timpului liber sub îndrumarea unor antrenori de la secţiile de handbal, hochei, patinaj, schi, fotbal, scrima, înot şi polo pe apă. Totodată, elevii, chiar și cei din clasele primare, avea acces la infrastructura sportivă şcolară şi în afara orelor de curs.
Scopul programului, prezentat joi, într-o conferință de presă, este de a atrage cât mai mulţi copii către sport, activitate care contribuie la buna condiţie fizică şi o sănătate mai buna a elevilor, ajutând tinerii să facă şi să înţeleagă mai bine activitatea fizică, cu repercursiuni pozitive pentru întreaga lor viaţă.
„Clubul Corona este clubul susţinut de Municipalitate şi chiar m-a bucurat să văd că au venit către noi cu o astfel de propunere. Suntem conştienți că este un efort pe care clubul Corona îl face, de a pune la dispoziţia elevilor din clasele primare, antrenori specializaţi, alături de care să poată lua contact cu diferite sporturi care se practică la Corona. Este o activitate pe care antrenorii o desfăşoară în mod voluntar şi care nu implică aspecte financiare sau comerciale, nu ne propunem ca infrastructura municipiului să fie utilizată pentru activităţi sportive pentru persoane din afara şcolilor, ci ne îndreptăm în special către elevii fiecărei unități de învățământ”, a declarat primarul Braşovului,George Scripcaru.
„Ne dorim să îi convingem pe învățători să acorde o importanţă mai mare sportului”
Preşedintele clubului Corona Braşov, Liviu Dragomir, cel care, de altfel, a venit cu propunerea acestui program, spune că el vizează nu neapărat atragerea spre performanţă a copiilor, ci ideea de a-i convinge pe educatori, învăţători şi profesori să acorde orelor de sport importanţa cuvenită. „Mi-am dorit foarte tare ca acest proiect să ajungă în şcoli şi mă bucur că municipalitatea brașoveană a avut deschidere către acest lucru. Indiferent că practică sportul de performanţă sau de
agrement, este important ca elevii să susţină activităţi în aer liber sau în interior, într-un cadru organizat. Ne dorim să îi convingem pe învățători să acorde o importanţă mai mare sportului, chiar şi pornind de o simplă joacă, nu la nivel de performanţă. Vrem, de asemenea să întoarcem comunităţii ceea ce investeşte municipalitatea în noi, şi aşa a şi luat naştere acest proiect”, a declarat preşedintele Coronei Braşov, Liviu Dragomir.
„Facem apel la părinţi să arate deschidere faţă de astfel de activităţi”
Programul „Sportul în școli” a fost aprobat în 15 noiembrie 2018, într-o şedinţă a Consiliului Local Braşov. Unul dintre cei care a susţinut acest proiect a fost consilierul local Adrian Oprică, lider al grupului PNL din Deliberativul local, care spune că iniţiativa vine să aducă o soluţie pentru una dintre chestiunile tot mai des întâlnite în şcoli: ignorarea orelor de educaţie fizică în clasele mici. „Salut această activitate a Coronei, în care, aşa cum s-a spus, antrenorii se vor implica voluntar. De altfel, Corona s-a implicat mereu în acţiunile Braşovului, şi au fost deschişi către ce se întâmplă în comunitate. Acum, cred că este important să ieşim către braşoveni cu o activitate prin care ei să conştientizeze importanţa sportului, mai ales în rândul celor mici. Primăria a fost mereu un «globe trotter», un factor care a răspuns de fiecare dată problemelor generale din educaţie. Aşa cum am
venit cu Şcoala Profesionala Germană Kronstadt, atunci când a fost nevoie de pregătirea unor specialişti pe diverse meserii, acum venim să suplinim lipsa de iniţiativă la clasele 0-IV unde nu se ştie ce se va întâmpla cu orele de sport – dacă vor rămâne sau nu în programa şcolară. Astfel, Corona şi Municipalitatea vor să arate importanţa practicării sportului, mai ales la nivel juvenil şi chiar facem apel la părinţi să arate deschidere faţă de astfel de activităţi”, a spus, la rândul său, consilierul local Adrian Oprică.