Bulevardul Victorie va fi prima arteră cu „stâlpi ghiocel”. Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, anul acesta vor fi schimbaţi stâlpii de iluminat de pe această arteră, în cadrul unui proiect mai amplu ce vizează mai multe străzi din oraş.
Pe Bulevardul Victoriei, pe stâlpii existenţi, au fost instalate corpuri de iluminat cu LED încă de acum doi ani, fiind prima arteră mare din oraş pe care au fost instalate astfel de lămpi. Anul acesta vechii stâlpi vor fi înlocuiţi cu unii denumiţi neoficial „stâlpi ghiocel”, pentru că au două braţe, unul pe care se montează corpul de iluminat pentru suprafaţa carosabilă, iar pe celălalt se vor instala lămpile pentru trotuare.
De altfel, începând cu data de 15 martie 2019, în funcție și de condițiile meteo, vor fi demarate lucrările pe următoarele străzi:
- DN 13, tronsonul cuprins între mag. Leroy Merlin și intersecția cu ocolitoarea, ce presupune introducerea a 2,4 km de rețea, amplasarea, pe axul drumului a 66 de stâlpi, cu două brațe, și a 122 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED;
- Șoseaua Cristianului (DN 73), de la intersecția cu str. Bucegi, până la limita administrativă a Brașovului, unde pe partea cu calea ferată va fi introdusă o rețea de 1,95 km, vor fi amplasați 55 de stâlpi cu 55 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED;
- str. Bârsei, pentru amplasarea a 81 de stâlpi cu 81 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED;
- str. Iazului, pentru amplasare a cu 12 stâlpi, 12 corpuri de iluminat cu tehnologie LED, extindere cu 370 m de rețea;
- Calea București, pe tronsonul cuprins între Selgros şi Metro, unde pe partea dreapta, în direcţia de mers spre Bucureşti, va fi extinsă reţeaua cu 0,53 km de rețea, 11 stâlpi și 11 corpuri de iluminat cu surse LED.
Până la sfârșitul anului vor trebui finalizate lucrările și la sistemele de iluminat pentru celelalte 7 străzi prevăzute în acelaşi contract, desfăşurat cu firma SC Flash Lighting Services SA, respectiv Str.Oltului, Str. Someșului, Str. Brândușelor, Str. Ioan Slavici, Str. I. L. Caragiale, B-dul Victoriei, Aleea Tiberiu Brediceanu.
La sfârșitul anului trecut, au început lucrările de modernizare ale sistemului de iluminat pe următoarele străzi: str. Lacurilor, unde au fost introduse în subteran 2,4 km de rețea, au fost montați 69 de stâlpi și 69 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED; str. Brazilor, cu 1,4 km de rețea, 48 de stâlpi și 48 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED; str. Stejarului cu 0,6 km de rețea nouă, 17 stâlpi și 17 corpuri de iluminat cu tehnologie LED. Lucrările vor fi finalizate în această lună.