Site icon

Copil lovit și închis de educatoare în debara, la o grădiniță din Brașov

Mama unui băieţel de 5 ani susţine, pentru BrasovTV, că educatoarea i-a abuzat copilul la o grădiniţă de stat din Braşov lovindu-l și lăsându-l în debara, încuiat cu lumina stinsă.

Într-o înregistrare cu camera ascunsă, directoarea instituţiei recunoaşte parţial faptele, susţine că şi educatoarea a recunoscut ce a făcut şi a fost sancţionată cu un avertisment scris.

Mama copilului (a cărei identitate este protejată) susţine, potrivit Braşov TV, că baiatul în vârstă de 5 ani „a fost luat din pătuţ, trântit pe scăunel, plesnit peste cap, a dat cu capul de masă, după care a început să plângă. A fost băgat în debara, încuiat, cu lumina stinsă. Doamna s-a apropiat de uşă urlând că aşa o să i se întâmple de fiecare dată când nu va dormi. După care, după câteva minute a fost scos, băiatul plângea. Iar unul dintre colegi spunându-i un lucru, copilul a început să râdă. Iar doamna văzând că copilul râde, doamna a spus că nu s-a speriat suficient şi l-a băgat din nou în debara, tot cu lumina stinsă şi încuiat.”



 

Mărturia mamei este parţial confirmată în filmarea cu camera ascunsă, de către directoarea Grădiniţei 23 din Braşov.  Polițiștii au început cercetările și au deschis un dosar penal. Educatoarea implicată în acest caz a demisionat, anunță brasovtv.com

În urmă cu câteva zile, copilul de 5 ani a fost transferat la o altă grădiniță.

Exit mobile version