Antrenorul echipei de handbal Corona Braşov, Ion Crăciun, a declarat joi, înaintea partidei de sâmbătă cu Dunărea Brăila că cele trei puncte puse în joc sunt extrem de importante pentru echipa lui şi că speră ca jucătoarele să reuşească un meci bun şi să se întoarcă la Braşov cu o victorie.
„Cele două victorii cu Măgura Cisnădie şi Gloria Bistriţa nu ar mai avea valoare aşa de mare dacă nu am reuşi să aducem alte trei puncte şi de la Brăila. Aceste puncte sunt foarte importante în lupta pentru un loc de cupe europene şi trebuie să facem tot ce putem pentru a sta mai liniştiţi pe poziţia a treia în clasament. Sunt mai multe echipe care se bat pentru poziţiile de cupe europene şi trebuie să fim foarte atenţi pentru că orice pas greşit cântăreşte greu”, a spus Ion Crăciun.
Tehnicianul Braşovului îşi doreşte ca în pauza competiţională care urmează după partida cu Dunărea Brăila, Corona să reuşească să reintegreze toate jucătoarele care au avut probleme medicale, şi măcar pe final de sezon, să se poată baza pe întreg lotul. „Abia aştept să văd şi eu cum e să am tot lotul valid, pentru că, din păcate, nu am prea prins aşa ceva la Braşov. Sper ca în în pauză să revină şi Laura, Georgiana şi Daria, iar pe final de sezon să abordăm meciurile fără accidentări”, a mai declarat Ion Crăciun.
În altă ordine de idei, trei tinere jucătoare de la Corona, şi anume Daciana Hosu, Sorina Tîrcă şi Daria Bucur au fost convocate la lotul România B pentru pregătirea centralizată în vederea participării la Turneul Internaţional din Polonia.