Site icon

Încă un tren a deraiat în județul Brașov. Este al patrulea incident din această lună

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că, în judeţul Braşov, circulaţia feroviară este întreruptă pe Magistrala 300 Cluj-Napoca – Bucureşti, la kilometrul 163+200 metri, la intrarea în staţia Dârste dinspre Braşov, din cauza deraierii de la un boghiu a locomotivei unei garnituri, care circula pe relaţia Braşov – Bucureşti.



 

Evenimentul nu s-a soldat cu victime. Traficul feroviar este deviat printr-un racord de manevră al staţiei Dârste, până la remedierea problemei de pe Magistrala 300. 

„CFR informează că în această dimineață, locomotiva trenului 12392 a deraiat de o osie la ieșire din stația Darste.
Trenul circula în relatia Brasov – București. Pentru asigurarea continuității traficului feroviar cele două vagoane ale trenului au fost retrase cu o altă locomotivă în stația Brașov, de unde vor circula în compunerea trenului IR 1644 până la Bucuresti Nord. Menționăm faptul că circulatia feroviara între Brasov și Dârste nu este afectată, toate trenurile fiind redirectionate să circule pe varianta de traseu Dârste – Brașov, destinată trenurilor de marfă“, a declarat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR. 



 

Cauzele deraierii vor fi stabilite de comisia de anchetă. Acesta este cel de-al patrulea incident de acest fel din județul Brașov din această lună. Astfel, în 2 martie locomotiva trenului Regio 3501 (R3501), care circulă pe relaţia Braşov-Mediaş, a deraiat între staţiile Augustin şi Racoş. 

La jumătatea lunii martie, o locomotivă a ieșit de pe șine în Gara Brașov, iar în 23 martie vagonul unui tren de marfă a deraiat la Feldioara. 

 

 

Exit mobile version