Site icon

Park&Ride la Brașov. 4 terminale RATBV, cu locuri de parcare pentru abonații la transportul în comun

RATBV și Poliția Locală pun în aplicare prevederile Regulamentului „Park&Ride“ în cele patru zone din Brașov unde acest sistem a devenit funcțional, respectiv terminalele de transport în comun de la Rulmentul, Triaj, Saturn și Poienelor.



 

Potrivit Regulamentului, acest nou concept introdus în Brașov oferă posibilitatea oricărei persoane de a folosi parcarea special amenajată la unul dintre cele patru terminale dacă deține un abonament de călătorie valabil pentru mijloacele de transport RATBV S.A. Scopul implementării acestui sistem de parcare în municipiul Brașov are în vedere evitarea supraaglomerării căilor de circulație rutiere și reducerii nivelului de poluare.

Accesul în parcările celor patru terminale se va realiza pe baza abonamentului de călătorie valabil pentru autobuzele și troleibuzele RATBV, astfel că persoanele care își lasă mașinile în respectivele parcări își vor continua călătoria spre destinația aleasă cu mijloacele de transport public. Conducătorii auto au obligația de a expune la loc vizibil în interiorul mașinii o copie după unul dintre următoarele documente doveditoare că dețin un abonament valabil: bon fiscal eliberat la achiziționarea abonamentului; bon nefiscal eliberat la cererea clientului, la achiziționarea abonamentului de călătorie de la automatele de vânzare sau chitanța eliberată la cererea clientului de la punctele de vânzare, pentru achiziționarea abonamentului de călătorie de la automatele de vânzare. Persoanele cu dizabilități pot ocupa în mod gratuit locurile de parcare special amenajate, marcate și semnalizate prin semnul internațional pentru persoane cu handicap.



 

Accesul în parcările amenajate în cele patru terminale de transport public este permis doar pentru autovehiculele ce nu depășesc lungimea de cinci metri. Este interzisă parcarea mașinilor și utilajelor agricole, vehiculelor industriale, camioanelor, rulotelor, autorulotelor, remorcilor, semiremorcilor, autovehiculelor de transport marfă, autoutilitarelor și a autovehiculelor cu o lungime mai mare de cinci metri.

Nerespectarea prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor de tip ”Park&Ride” atrage răspunderea contravențională, Poliția Locală Brașov putând să aplice amenzi al căror cuantum este cuprins între 290 și 435 lei, aceasta în condițiile în care faptele comise nu pot fi considerate, potrivit legii, infracțiuni.

Exit mobile version