Anunțate în urmă cu mai mulți ani, proiectul drumului forestier care să facă legătura între Șchei și Valea Cetății ar putea intra anul acesta în etapa lucrărilor, dacă nu vor apărea probleme cu procedurile birocratice.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că pentru construirea drumului forestier Gorița cu o lungime de 11 kilometri, ce are ca punct de pornire zona „Putreda” (după Pietrele lui Solomon), iar ca punct final marginea cartierului Valea Cetăţii, a fost realizat proiectul tehnic, documentul fiind acum verificat de un auditor extern. „Sperăm va în cursul săptămânii viitoare să se încheie verificarea, pentru a putea începe procedura de achiziție a lucrărilor. Ne-am propus ca în acest an să începem şi lucrările propriu zise”, a explicat Toarcea.
Pe lângă derularea procedurii de achiziție a lucrărilor, pentru acest proiect va mai trebui rezolvată și problema scoaterii din fondul forestier a terenului care va fi ocupat de arteră.
Construirea acestui drum face parte dintr-un proiect mai amplu, pentru care municipalitatea brașoveană a obținut o finanțare europeană. Proiectul prevede amenajarea sau modernizarea a 20,644 km de drum forestier, iar valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 8 milioane de lei.
Pe lângă realizarea drumului amintit, vor fi reabilitate drumurile forestiere Baer (3,167 km), Pârâul Cailor (2,631 km) şi Roşca (2,6 km) – aflate pe teritoriul administrativ al Municipiului Săcele, însă în fondul forestier al Municipiului Braşov şi în administrarea Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, precum şi drumul forestier Valea Căldării (1,243 km), aflat pe teritoriul comunei Cristian, însă tot în fondul forestier administrat de RPLP Kronstadt.