Site icon

Schioarea Coronei, Szidonia Lazsadi, la un pas de tragedie. Federația Română de Schi, neinteresată de siguranța sportivilor

Foto: Florin Iuganu

Incident grav la Campionatele Naționale de schi de la Azuga, acolo unde Campionatele Naționale de schi alpin pârtia pe care concurează atât juniorii cât și seniorii nu este asigurată cu plase de protecție.



 

Sportiva Coronei, Szidonia Lazsadi a ajuns la spital cu fractură de tibie și peroneu, după ce a alunecat în afara pârtiei, oprindu-se în hidrantul  de la tunul de zăpadă. „Szidonia s-a dezechilibrat la o poartă, a încercat  să redreseze, însă din păcate i-a zburat un schi, a căzut și-a rupt piciorul  și apoi a alunecat în afara pârtiei, oprindu-se direct în hidrant. Din fericire nu s-a accidentat și mai grav decât a făcut-o la căzătură, însă Doamne ferește de altceva dacă viteza era mai mare…”, a spus Emilian Focșăneanu, antrenor la secția de schi a clubului Corona și cel care a însoțit-o pe sportivă la spitalul din Azuga și ulterior la Spitalul de Copii Brașov.

În semn de protest, schiorii seniori au refuzat să ia startul în proba de miercuri, din lipsa siguranței pe pârtie.

Și Roxana  Cojocea, președintele secției de schi de la Corona Brașov, a tras un semnal de alarmă după incidentul de la Azuga:

„Înțelegem etapa prin care trece Federația Română de Schi Biatlon, înțelegem că nu există  suficiente fonduri sau personal, însă totul până  la siguranța copiilor noștri. De data aceasta am avut noroc ca nu s-a întâmplat ceva mult mai grav dar este un semnal de alarmă  pe care suntem îndreptățiți să il tragem. Organizatorii oricărei competiții trebuie să se asigure că totul se desfășoară  în condiții de maximă siguranță”.



 

La Campionatele Naționale de la Azuga, Corona a câștigat două titluri de campion național prin Szoke Hunor și Diana Rențea, ambii la la combinată și slalom uriaș, U18. De asemenea, Sebastian Dudaș a câștigat locul 2 la slalom uriaș, U21, iar Vlad Iordache, locul 3 la slalom uriaș, U18.

Exit mobile version