Site icon

VIDEO. Zbor deasupra unu depozit de gunoi. Stația de sortare a Brai-Cata, controlată de comisarii de mediu din Brașov

Intrată de aproximativ un an pe „piața deșeurilor” din Brașov, după ce Urban a intrat în insolvență, firma Brai-Cata avut mai  multe probleme în ceea ce privește calitatea serviciilor. Anul trecut, în zonele din Brașov acoperite de acest operator de salubritate au fost probleme cu ridicarea deșeurilor menajere de la platformele din cartiere -aspect care a atras și o reacție a Primăriei Brașov, iar unele mașini de transport lăsau în urmă o „amprentă olfactivă” puternică. 



 

Mai nou, si stația de sortare a deșeurilor de pe strada Alunului, vis-a-vis de CET, preluată de la Urban,  a atras atenția. 

Mai exact, săptămâna trecută, Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov  a postat pe rețelele de socializare un film realizat cu ajutorul unei drone, din care rezultă că în curtea acestei stații este depozitată o cantitate impresionantă de deșeuri.

Asociația susține că a solicitat un punct de vedere reprezentantului legal al societății Brai-Cata SRL, care a precizat că la respectiva locație „se desfășoară activitatea de sortare a deșeuri municipale și că toate acțiunile societății Brai-Cata SRL Sucursala Brașov sunt în conformitate cu prevederile legale și sunt în folosul comunității locale”.

„L-am mai rugat pe reprezentantul societății să ne comunice locația unde depozitează deșeurile colectate de la locuitorii municipiului Brașov. La această întrebare a refuzat să răspundă. De ce oare? Din data de 01.04.2018, societatea, prestează servicii de colectare deșeuri de la populație,  asociații de locatari, agenți economici și instituții publice din Noua, Astra, Scriitorilor, Răcădău, Centru, și Schei. Este posibil să emiți o autorizație pentru o societate care desfășoară o astfel de activitate în interiorul municipiului Brașov? Părerea cetățenilor din zonă o cunoaștem. Curioși suntem să aflăm și părerea autorităților cu privire la acest «mezelic» de închipuită problemă!”, se arată în postarea ASUM. 



 

Ce spun autoritățile  

Primăria Brașov a anunțat că are contract cu firma respectivă numai pentru salubrizarea domeniului public, adică pentru curățarea străzilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, contractele pentru ridicarea deșeurilor menajere sunt semnate cu persoanele fizice, asociațiile de proprietari sau persoanele juridice. În ceea ce privește problemele reclamate de ASUM, acesta a afirmat că acest caz intră în atribuțiile Gărzii de Mediu.

Șeful Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, Mircea Paraschiv a anunțat că la punctul de lucru al firmei Brai-Cata este în derulare un control. 

Exit mobile version