Avaria de pe strada Brânduşelor, care iniţial a lăsat fără căldură şi apă caldă 900 de apartamente nu a fost remediată în totalitate. Practic, dintre cele 900 de locuinţe, doar 762 au primit agent termic, la finalul săptămânii trecute. Celelalte 138 de apartamente au avut ghinion, pentru că lucrările nu au fost încheiate.
Mai exact, directorul Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, Mircea Marin, a precizat că „din păcate, în momentul în care s-a umplut instalaţia de transport agent termic pentru reluarea furnizării de apă caldă şi căldură la cei 138 de abonaţi, s-a constatat că este necesară o nouă intervenţie, astfel că lucrările continuă şi în acest moment pentru înlocuirea a încă 12 metri de conductă. Aceste lucrări nu îi afectează pe cei 762 de abonaţi, care au de săptămâna trecută căldură şi apă caldă”.
Reamintim că în 3 aprilie, în urma unei avarii la reţeaua de transport agent termic din cartierul Florilor, pe str. Brânduşelor nr. 92, 900 de apartamente au rămas fără agent termic. Iniţial, reprezentanţii SPLT Braşov au estimat că în cursul serii de joi vor fi alimentate primele 762 de apartamente, iar celelalte 138 în cursul zilei de vineri. Planul nu a putut fi respectat, pentru că au fost probleme şi la reţeaua electrică ce alimenta căminul, astfel că, pentru sudură au fost folosite generatoare. În aceste condiţii, pentru cele 762 de apartamente, alimentarea a fost reluată abia vineri. În ceea ce priveşte celelalte 138 de locuinţe, conducerea serviciului avea în plan ca acestea să primească apă caldă şi căldură în cursul zilei de duminică.