Site icon

Orchestra şcolii de muzică din Bremen, concert extraordinar de muzică clasică, la Biserica fortificată din Vulcan

morisca.ro

Biserica Fortificată din Vulcan va găzdui un concert extraordinar, susţinut de tânăra orchestră a şcolii de muzică din Bremen (JKO). Concertul, care va avea loc pe 11 aprilie, de la ora 18.00, este cu atât mai special cu cât anual, orchestra susţine doar unul sau două concerte mari, în afara celor desfăşurate la primăria din Bremen.

Şcoala de muzică din Bremen organizează în fiecare an o excursie muzicală în afara Germaniei sau chiar în afara Europei, pentru mulţi dintre muzicieni, acestea fiind punctele culminante ale întregului an. După ce anii trecuţi au ajuns în Danemarca, Finlanda sau Brazilia, muzicienii de la JKO ajung în acest an în Transilvania.

În perioada 5-14 aprilie, călătoria tinerilor muzicieni din Bremen include vizite şi concerte la Mediaş, Sibiu şi Vulcan – judeţul Braşov.

Tânăra orchestra de cameră a şcolii de muzica Bremen ( JKO), este compusă la momentul actual de aproape 30 de membrii cu vârste cuprinse între 13 şi 23 de ani. JKO a fost creată în anul 1962 de către Herbert Koloski ca „Orchestra simfonică de tineret din Bremen”, orchestră ce a fost dirijată de el până la moartea sa în anul 2001. În 2001 conducerea orchestrei a fost preluată de Christine Schwarz până în 2012, când Martin Lenz a preluat orchestra, pe care o dirijează şi astăzi.

Exit mobile version