Site icon

PNL își lansează candidații pentru europarlamentare, în Piața Sfatului. Cap de afiș: Rareș Bogdan

PNL își prezintă principalii candidați pentru Parlamentul European, duminică, într-o reuniune care va avea loc în Piața Sfatului. 



 

Vicepreședintele PNL Brașov, Liviu Dragomir, a anunțat că întâlnirea regională a aleșilor locali pentru lansarea candidaţilor va începe de la ora 11.30, când pe scena din Piața Sfatului vor fi prezenți mulţi dintre primii zece candidați de pe lista propusă pentru europarlamentare, dar și lideri naționali și locali ai partidului. 

„Vor fi prezenți candidații pe care noi îi sprijinim la alegerile europarlamentare, printre care Rareș Bogdan, principalul exponent al PNL în această campanie, care s-a dovedit că este un om ce poate coagula dreapta, și Siegfried Mureșan, un europarlamentar care deja și-a dovedit experiența şi valoarea în Parlamentul European. Vor fi prezenți și liderii naționali ai partidului, printre care  preşedintele Ludovic Orban, secretarul general Robert Sighiartău sau Raluca Turcan, dar și mulți membri marcanți și aleși locali din Harghita, Covasna, Mureș și Sibiu“, a declarat Liviu Dragomir. 



 

Evenimentul începe cu un concert susținut de Dinu Iancu Sălăjanu, în jurul orei 12.00, după care în Piața Sfatului vor fi luări de cuvânt ale liderilor liberali naționali și locali și ale candidaților pentru Parlamentul European. 

 

Exit mobile version