Ieri a fost ultima zi pentru trimiterea propunerilor pentru “Cea mai frumoasă grădină din cartierul meu” , iar în zilele următoare reprezentanții Primăriei Brașov și cei ai operatorilor de salubritate vor face evaluarea propunerilor, după care cei mai activi gospodari din orașul nostru vor fi premiați.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunțat că propuneri au fost trimise atât de brașoveni care au amenajat grădini, cât și de vecini, copii sau chiar de simplii trecători. “În anumite situații trebuie să îl identificăm pe cei care s-au ocupat de acele grădini, pentru că am primit doar fotografiile și o adresă de la cei care au trecut pe lângă ele. Acest proiect va continua și în anii viitori pentru că este normal să îi premiem pe brașovenii care se implică foarte mult în îngrijirea zonelor verzi din jurul blocului sau din fața caselor. Sper ca aceștia să devină un model și pentru ceilalți brașoveni, pentru că grădina din jurul blocului sau din fața casei este imaginea celor care locuiesc în acel imobil”, a declarat primarul George Scripcaru.
Câștigătorii concursului vor primi câte un set de ustensile de grădină, în valoare de 800 lei.