Site icon

„Prima Carte“ pentru 1.300 de copii din mediul rural din județul Brașov. 17 grădinițe din zone defavorizate vor avea centre de bibliotecă

 1300 de copii din mediul rural din județ vor primi, în perioada următoare „Prima Carte“, iar în 17 grădinițe din cele mai defavorizate comunități din Brașov vor fi amenajate centre de bibliotecă, pentru a încuraja cititul împreună cu cei mici – acasă și la grădiniță.



Totul face parte din programul Fiecare copil merită o poveste“, desfășurat de Asociația OvidiuRO, și reglementat  la începutul acestui an, printr-un protocol de colaborare cu Ministerul Educației Naționale. Programul reprezintă o premisă a asumării unui set de acțiuni comune, care să faciliteze dezvoltarea de politici publice eficiente în domeniul creșterii accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din familii defavorizate, spun reprezentanții Asociației OvidiuRo. 

La Brașov, Programul a fost lansat în această săptămână, printr-o sesiune de training pentru profesorii din învățământul preșcolar – metodiști și responsabili de cercuri pedagogice care, pe bază de voluntariat, vor deveni ei înșiși formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea limbajului, pentru toți cei 950 de profesori de învățământ preșcolar din județ, urmată apoi de o sesiune de formare cu profesorii de învățământ preșcolar din mediul rural care vor beneficia de centrele de bibliotecă pentru sala de grupă, puse la dispoziție de OvidiuRo. Ulterior, OvidiuRo va susține și alte întâlniri cu profesorii din Brașov, în cadrul programului.



 

După mulți ani de intervenții la firul ierbii, cea mai importantă concluzie este că avem nevoie să punem bazele unei infrastructuri sustenabile pentru educație preșcolară de calitate pentru toți copiii, în special în mediul rural. Practic, profesorii participanți la întâlnirile din cadrul programului vor duce resursele și vor disemina metodele de dezvoltare a limbajului către profesorii de învățământ preșcolar din tot județul. Acesta este modul de lucru pe care îl propunem partenerilor județeni și despre care credem că va avea un impact real la nivel național. Intenționăm să transformăm acest program-pilot în politică publică, pentru stimularea lecturii în grădinițe.” declară Maria Gheorghiu, Cofondator Asociația OvidiuRo.

 

Programul a fost lansat în luna septembrie 2018 și va ajunge, până la finalul lui 2019, în fiecare dintre județele țării. În total, Fiecare copil merită o poveste“ va duce, la nivel național, un mix de intervenții constând în: 500 de centre de bibliotecă adaptate vârstei preșcolare, formarea unui număr de 35.000 de profesori în metode de dezvoltare a comunicării orale și a premiselor citirii și scrierii folosind cărți ilustrate, inclusiv un kit de literație pentru fiecare profesor și distribuirea a 100.000 de cărți ilustrate pentru copiii din mediul rural, prin proiectul Prima mea Carte“.



 

Intervențiile OvidiuRo pentru creșterea calității educației preșcolare în județul Brașov au început în anul 2010 cu implementarea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță în localitățile Apața, Augustin, Ormeniș, Budila, Tărlungeni, Comăna, Râșnov și Săcele. Programul a fost transformat în program național prin Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate, moment în care am susținut, în colaborare cu instituțiile județene, o sesiune de informare pentru directorii de școală, primarii și asistenții sociali din județ, cu scopul diseminării procedurilor de implementare.

De asemenea, începând din anul 2013 au fost organizate Ateliere de Vară Șotron în mai multe localități din județ. În anul 2013 a fost organizată și o caravană medicală în localitățile Tărlungeni și Zizin.  



 

Am continuat cu mai multe caravane de lectură în zonele rurale defavorizate: Caravana Fiecare Copil în Grădiniță 2016, Caravana Poftă de Carte 2017, Caravana Fiecare Copil Merită o Poveste 2018. Tot în anul 2018 au fost dotate sălile de grupă cu centre de bibliotecă și științe în grădinițele din Săcele, Apața și Budila în cadrul proiectului Povești sub Lupă și cu GrădiBiblioteci în Dumbrăvița și Zărnești.

Exit mobile version