Primarul Braşovului, George Scripcaru a fost alături de PNL duminică, la prezentarea candidaților pentru alegerile europarlamentare, în discursul său adresat susținătorilor din Piața Sfatului cerându-le oamenilor să facă „ce trebuie pentru România“, la alegerile din 26 mai, astfel încât orașul să aibă parte de susținerea europeană pe viitor.
Primarul, care în discursul său a folosit persoana I plural, adresându-se mulțimii ca un membru al PNL, a declarat că are încredere în victoria liberalilor, la alegerile din 26 mai și că va dori să o sărbătorească tot în Piața Sfatului.
„Ne-am adunat în număr mare şi în această zi, aici, în Piaţa Sfatului, la fel cum am făcut la ultimele alegeri câştigate, şi la fel vom face şi pe 26 mai: vom câştiga şi ne vom aduna aici. Trebuie să câştigăm pentru că altfel România nu este pe direcţia care trebuie“, a declarat George Scripcaru.
Primarul Brașovului a declarat, de asemenea, că mulți dintre cei aflați pe lista de candidați propusă de PNL au legături strânse cu Brașovul, ceea ce crează premisele ca ei să susțin pe viitor dezvoltarea zonei.
„Fie că pleci de la Baia Mare la Bucureşti, de la Brăila spre Timişoara, obligatoriu trebuie să treci pe la Braşov. Şi mulţi dintre cei aflaţi acum pe scenă au legăturiu strânse cu Braşovul, fie că e vorba de Rareş Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga sau Ludovic Orban. Dincolo de aceste aspecte specifice colegilor mai avem un lucru în comun, ne cunoaştem, suntem colegi şi prieteni cu toţi cei care astăzi sunt aici, în Piața Sfatului sau se regăsesc pe o listă de candidaţi pentru Europarlamentare“, a spus Scripcaru, context în care, le-a cerut brașovenilor ca pe 26 mai să facă „ce trebuie pentru România“.
„Haideţi să facem ce trebuie şi să rezolvăm lucrurile aşa cum trebuie luna viitoare. Mă bazez pe toţi cei care sunteţi acum în Piaţa Sfatului. Fie că sunteţi de la Alba, Sibiu, Covasna sau Harghita, dar mai ales pe voi, braşovenii vă rog ca luna viitoare să facem ce trebuie şi sunt convins că împreună vom rezolva această problemă de data asta poate mai mult decât a fost nevoie altădată”, a spus primarul George Scripcaru.
PNL și-a lansat duminică, în Piața Sfatului, candidații pentru alegerile europarlamentare, în cadrul unui eveniment în aer liber la care au fost prezenți președintele partidului, Ludovic, Orban, vicepreședintele Raluca Turcan, secretarul Robert Sighiartău, candidații Rareș Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureșan, Cristian Bușoi, dar și președintele PNL Brașov, Adrian Veștea.