RIAL, compania responsabilă de administrare spaţiilor locative ale municipalităţii, îşi extinde departamentul de intervenţii şi caută să facă angajări în această perioadă, pentru a se asigura că va avea mâna necesară următoarelor construcții. Mai exact, RIAL SRL doreşte să îşi extindă departamentul care se ocupă de lucrările de construcţii şi instalaţii.
Astfel, într-o primă etapă, şi-a propus să angajeze 60 de persoane, cu calificările de fierar-betonist, zidar, zugrav, instalator, sudor, electrician, dulgher, faianţar, gipsar, izolator, maistru în domeniul lucrărilor de construcţii şi muncitor necalificat. Salariu net este între 2000 şi 4500 de lei, la care se adaugă şi alte
beneficii, precum bonurile de masă, prime de Paşti, de Crăciun şi de vacanţă, precum şi continuitate pe timp de iarnă.
„În ultimi ani ne confruntăm cu o problemă tot mai mare în ce priveşte realizarea lucrărilor de reparaţii, întreţinere sau construire. Fie nu găsim firme interesate, fie aceste firme nu au oameni destui şi apar întârzieri foarte mari în finalizarea lucrărilor. Astfel că, având în vedere prevederile legale cu privire la societăţile comerciale în care Municipalitatea este acţionar, am cerut conducerii RIAL să îşi dimensioneze departamentul care se ocupă de construcţii, astfel încât RIAL-ul să realizeze o parte dintre lucrările pe care Municipalitatea le are în programul de reparaţii şi întreţinere, şi chiar de edificare construcţii noi. Având în vedere că oferta de angajare a RIAL-ului este una bună, mă aştept că într-o perioadă destul de scurtă, această companie a Municipalităţii să poată începe lucrările de reparaşii şi construire”, a declarat primarul George Scripcaru.