Site icon

Adrian Oprică: PNL a fost lăsat singur în lupta cu PSD pentru justiţie

Preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Braşov, Adrian Oprică, a declarat că a constatat cu surprindere că Partidul Naţional Liberal a fost până la urmă singurul partid din România care a făcut campanie reală pentru referendumul din 26 mai, şi că este dezamăgit de Alianţa 2020 USR PLUS, care în ciuda faptului că şi-a focalizat întreaga campanie pe un slogan anticorupţie, nu a binevoit nici măcar să înscrie un mandatar financiar la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pentru a putea promova referendumul.

„Ce ar mai fi de spus, decât că pentru unii sloganul de campanie este praf în ochi?! Alianţa 2020 şi-a focalizat campania electorală pe un slogan anticorupţie şi antihoţie însă în ultimele săptămâni nu a făcut niciun un fel de campanie prin care să îi îndrume pe cetățeni să iasă la vot și pentru referendum. De altfel, Alianţa nici măcar nu şi-a făcut temele şi nu a înscris un mandatar  financiar la AEP, pentru a face campanie referendumului, lucru absolut necesar atunci când investeşti sume de bani în acest proces de promovare! Dacă pe cei din PSD ii înțelegem că nu și-au înregistrat mandatar financiar și nu fac campanie pentru referendum, pentru că sunt direct interesați de o prezență cât mai mică, ce ar invalida acest proces, Alianţa 2020 USR PLUS nu are nicio scuză care să stea în picioare. Decât, eventual, o proastă gestionare a campaniei sau, mai rau, ipocrizia…”, a spus Adrian Oprică.

Liderul Organizaţiei Municipale PNL Braşov a mai subliniat faptul că „referendumul nu este al vreunui partid partid politic, ci reprezintă vocea românilor”, aceasta fiind singura modalitate prin care cetățenii pot decide în mod direct pe tema justiției.



„Oamenii trebuie să înţeleagă şi să ştie că referendumul, în general, nu doar în situaţia de faţă, reprezintă vocea românilor. Referendumul NU este al unui partid politic, orice nume ar purta el, ci este şansa reală a cetăățenilor de a-şi susţine propria democraţie.

Adrian Oprică a spus că a fost deranjat că în vreme ce alţii se bat cu pumnii în piept pentru ce vor face, PNL a fost lăsat singur în lupta cu PSD-ul pentru justiţie. „Este demonstrat prin tot ce s-a întâmplat în campanie, că Partidul Naţional Liberal a fost lăsat singur în lupta cu PSD pentru justiţie, PNL fiind singurul partid din România care a făcut campanie nu doar pentru oamenii săi, ci şi pentru referendum. Este uşor bravezi şi să spui că vrei să scapi ţara de corupţie, pentru a-i face pe români să îţi dea votul, însă în realitate să nu faci mai nimic pentru acest lucru…”.

Exit mobile version