Site icon

Dr. Dan Moraru va conduce Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov pentru încă patru ani

Concursul pentru postul de manager al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie a luat sfârșit, actualul manager, dr. Dan Moraru urmând să rămână în continuare pe post. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a semnat contractul de management al doctorului Dan Moraru pentru următorii patru ani.  



 

„La conducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie avem continuitate, prin managerul dr. Dan Moraru, care în aceşti ani a avut o activitate remarcabilă. De altfel, ceea ce ne dorim este să avem un management eficient și competent la toate cele șase spitale pe care le coordonăm, astfel încât să putem continua proiectele de investiții şi să îmbunătăţim condiţiile oferite pacienţilor noştri”, a declarat preşedintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veştea.

Pentru umătorul mandat, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie îşi propune dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii spitalului pentru asigurarea unui act medical de calitate, diversificarea serviciilor medicale oferite pacienţilor şi continuarea campaniilor de conştientizare şi prevenţie desfăşurate în judeţ.

Dan Moraru este la conducerea spitalului de zece ani. 

 

Exit mobile version