Site icon

FOTO. Bazinul Olimpic din Brașov, dotări de ultimă generație, pentru a găzdui competiții internaționale de înot

De anul viitor, Bazinul Olimpic din Brașov se va afla, pe harta internațională a competițiilor de înot. Bazinul de înot de la Brașov este a doilea din țară care deține, în acest moment, echipamentele de ultimă generație cerute de Federația Internațională de Natație pentru organizarea de competiții. Dotările pentru competițiiinternaționale au fost amplasate în ultimele zile, cu ajutorul companiei Swiss Timing Elveția, a anunțat primarul George Scripcaru. 



 

În noua dotare a bazinului intră blocstarturi cu sesizare a startului fals, care asigură pornirea cronometrului exact în momentul în care sportivul s-a desprins de blocstart, cu o precizie de miime de secundă, și elimină astfel orice întârziere sau avantaj. Totodată, pentru probele de înot cu spatele bazinul a fost dotat cu dispozitive speciale de îmbunătățire a startului, care asigură sportivului eficiență, favorizând timpi mai buni pentru fiecare înotător în proba respectivă. Aceste dispozitive (pentru startul în probele de înot cu spatele) au fost introduse de FINA în urmă cu doar trei ani în dotarea obligatorie a bazinelor pentru competiții internaționale și olimpice. Touchpadurile electronice completează precizia măsurării timpilor intermediari (după fiecare lungime de bazin) sau la finalul cursei, tot cu precizie de miime de secundă. Tot pentru start a fost achiziționată și montată o instalație cu microfon pentru startul verbal, cu difuzor pe fiecare blocstart și cu posibilitate de afișare a startului pentru sportivii cu deficiențe auditive. Instalația oferă totodată arbitrilor posibilitatea de a opri proba în cazul unor erori de start, prin simpla apăsare a unui buton. 

Echipamentele au fost completate cu un sistem informatic de management al datelor, care centralizează toți parametrii pentru a-i transmite tabelei de scor și care stochează și printează automat datele necesare raportului competiției, pentru fiecare sportiv în parte. Sistemul informatic are posibilitatea de a urmări și evidenția recorduri la nivelul fiecărei categorii de competiții, mondiale, olimpice, europene, naționale sau personale (ale fiecărui sportiv). Întregul sistem este calibrat astfel încât FINA să recunoască și să omologheze rezultatele, care sunt raportate și comparate automat cu baza de date a federației internaționale.  

„Am montat un sistem complet care poate să deservească orice nivel de competiție, inclusiv competiții olimpice și campionate mondiale. Este un echipament de ultimă generație care respectă toate reglementările Federației Internaționale de Natație (FINA), produs de Omega. Este al doilea echipament de acest fel din România, după cel instalat la bazinul Dinamo. Aceasta înseamnă că de anul viitor, competițiile internaționale de natație din România pot fi găzduite și la Brașov“, a explicat Mircea Drăjan, reprezentantul în România al companiei Swiss Timing Elveția, Omega, directorul firmei care a instalat echipamentele.



 

Această investiție reprezintă încă un pas pentru transformarea Brașovului în gazdă pentru competițiile internaționale de natație, spune primarul George Scripcaru, dat fiind că acesta este al doilea bazin din țară care deține astfel de dotări. 

„Ca și în cazul altor infrastructuri sportive pe care Municipalitatea le deține, încercăm să aducem în Brașov competiții la cel mai înalt nivel. Odată cu construirea Sălii Polivalente, Brașovul va poate deveni principala destinație pentru organizarea de competiții pentru majoritatea sporturilor olimpice, ceea ce este și unul dintre obiectivele noastre pentru următorii ani, mai ales că putem asigura tot ceea ce este necesar pentru astfel de evenimente: infrastructură sportivă, infrastructură de cazare, experiență în organizare unor competiții importante. Pentru anul viitor, ne propunem ca Brașovul să organizeze fie Campionatul Internațional al României, fie Cupa României la natație, ambele competiții internaționale care contează pentru campionatul mondial și pentru olimpiadă. Până atunci, Brașovul va organiza pentru a treia oară Campionatul Național de copii 10-11 ani, care este cea mai mare competiție de înot din România ca număr de participanți. Dacă până acum, echipamentele erau închiriate, pe 20 iunie vor fi folosite pentru prima dată noile dotări aparținând Bazinului Olimpic de Înot Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.

Investiția în noile dotări ale Bazinului Olimpic a fost de aproximativ 400.000 de euro, din bugetul local al Municipoiului Brașov, iar montajul a durat aproximativ două săptămâni

Exit mobile version